Destine la limită de Katie McGarry

ATÂT DE DIFERIȚI UNUL FAȚĂ DE CELĂLALT… ŞI TOTUŞI, ATÂT DE POTRIVIŢI.
Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat în seara în care Echo Emerson s-a transformat, dintr-o fată populară, cu un iubit sportiv, râvnit de multe dintre colegele ei, în bârfita paria cu cicatrice „monstruoase” pe braţe. Nici măcar Echo nu-şi poate aminti întregul adevăr despre seara aceea oribilă. Tot ceea ce ştie este că vrea ca totul să revină la normal.
Dar când Noah Hutchins, singuraticul teribil de sexy, îmbrăcat cu geaca lui neagră din piele, obişnuit să se folosească de fete, pătrunde exploziv în viaţa ei, cu o atitudine de dur, însă şi cu o surprinzătoare capacitate de înţelegere, lumea lui Echo se schimbă într-un fel pe care ea nu şi l-ar fi putut închipui vreodată. Normal ar fi ca ei doi să nu aibă nimic în comun. Iar cu secretele apăsătoare ale fiecăruia, să fie împreună pare, în mare măsură, imposibil.
Numai că, la răscrucea destinelor lor, normalitatea capătă alte valenţe, şi nebuneasca atracţie dintre ei refuză să dispară. Iar Echo se vede nevoită să se întrebe până unde ar putea forţa limitele, şi cât ar fi dispusă să rişte pentru singurul băiat capabil s-o înveţe cum să iubească din nou.

Părerea mea:

A fost o carte extraordinară, care a ascuns sub o aparent banală poveste de dragoste liceană o psihologie extraordinară. Mie mi-a schimbat un pic gândirea şi am văzut că există probleme mult mai grave decât afirmarea independenţei cu care mă confrunt eu şi care cred că nu mai este întâlnită de nimeni. Poate doar mie că na, sunt la vârsta când îmi conturez personalitatea, dar sunt sigură că dacă vrei să pătrunzi în spatele acestui mesaj, repet, aparent banal, cartea te poate schimba la orice vârstă.

Mi-a plăcut la nebunie, şi o spun sincer, aşa cum fac întotdeauna, fără să mă gândesc că poate voi influenţa în vreun fel anume perspectiva cititorului. De aceea, pot să spun că da, probabil nu e cea mai frumoasă carte pe care am citit-o până acum, dar cu siguranţă este una ce se află pe un loc relativ fruntaş în clasamentul cărţilor mele.

Relaţia dintre Noah şi Echo nu este introdusă de la primele pagini, ci autoarea ne lasă să aflăm câte ceva despre fiiecare personaj în parte şi asta mi-a plăcut, într-un fel. Apoi, aceasta se conturează treptat, fără grabă, chiar dacă felul de a scrie al autoarei este unul uşor alert, a avut talentul de a pune accentul pe detalii şi pe micile gesturi care au dat un farmec imens cărţii şi poate din această cauză am o părere atât de bună despre carte. 

Una peste alta, pot să spun că este o carte care, în spatele lui Noah şi al lui Echo, ascunde un mesaj extrem de evident. 

În spatele dorinţei lui Echo de a reveni la normalitatea de dinaintea accidentului său, cred că stă dorinţa prezentă până la urmă în fiecare dintre noi, şi anume aceea să să fim cât mai normali din punctul altora de vedere şi care, în fond, nu ne va duce decât la obsesia de a face orice după cum ar spune ceilalţi şi nu după cum ne-am spune nouă propria intuiţie şi, de ce nu, pe chiar pe noi înşine.

La Noah, emoţiile au fost ceva mai accentuate şi cred că autoate a fost mai atentă cu sentimentele lui din cauză că, poate, a fost aproape omiprezentă frica aceea de a se deschide în faţa unei persoane, ascunsă perfect sub un frumos portret rebel, şi obsesia aceea perfect înteleasă de mine de a face tot posibilul să aibă alături de el persoanele pe care le iubeşte. Trebuie, însă la final, asemenea proverbului ăla "Când iubeşti pe cineva, lasă-i libertatea", să-şi lase o parte dintre aceştia, adică pe fraţii săi, să stea acolo unde deja le este bine şi să se concentreze pe relaţia dintre el şi Echo. 

O recomand: în special tuturor adolescenţilor, pentru că inevitabil te schimbă măcar puţin şi tuturor care vor să citească o poveste de dragoste între doi adolescenţi cu probleme mult mai grave decât cele gen "Cu ce mă îmbrac diseară la întâlnire?"

Notă: 5/5 steluţe

Fericirea începe azi de Jamie McGuire

Abby Abernathy s-a hotărât să devină altcineva. Acum e o fată bună, nu bea şi nu vorbeşte urât, are haine cuminti în şifonier. Crede că s-a distanţat suficient de lucrurile întunecate din trecutul ei, dar când ajunge la colegiu împreună cu prietena sa cea mai bună, dorinţa de un nou început este supusă provocărilor.
Travis Maddox, şiret, isteţ şi acoperit cu tatuaje, reprezintă tot ceea ce Abby vrea – şi trebuie – să evite. Travis îşi petrece nopţile câştigând bani din lupte, iar ziua e seducătorul numărul unu al campusului. Intrigat de rezistenţa lui Abby la farmecele sale, Travis o face să intre în viaţa lui printr-un pariu.

Ideea cărţii mi-a plăcut atât de mult, încât după ce am făcut o comandă colosală pe elefant.ro şi mi-am dat seama că am uitat să comand şi cartea asta, nu m-a mai interesat că n-am parte de nicio reducere, că am dat fuga la prima librărie şi mi-am cumpărat-o. 

Nu regret alegerea! Şi-a meritat fiecare bănuţ!
Romanul începe prin a prezenta încă de la pagina 2-3 cum el, frumosul, sexosul şi tatuatul Travis apare în mijlocul mulţimii cu un zâmbet arogant întipărit pe faţa ea ce sunt sigură că-i mai mult decât frumoasă pentru a se lua la trânte cu unul. Iar, ea, timidă, dar totuşi uluită îi urmăreşte fiecare mişcare până toată lupta se termină iar el o bagă în seamă. 

"Publicul a fost cuprins de delir când Travis a apărut în cadrul uşii aflate pe peretele opus. Şi-a făcut intrarea, la bustul gol, relaxat şi lipsit de afectare. A păşit în mijlocul cercului de parcă îşi făcea apariţia la o nouă zi de muncă. Când şi-a ciocnit pumnii strânşi de încheieturile degetelor lui Marek, muşchii i s-au încordat sub pielea tatuată. Travis s-a aplecat şi i-a şoptit ceva la ureche lui Marek, iar luptătorul s-a forţat să-şi păstreze expresia serioasă. Marek stătea faţă-n faţă cu Travis, privindu-se în ochi. Expresia lui Marek era ucigătoare; Travis părea întru câtva amuzat."

De atunci toată acţiunea se învârte în special în jurul lor. Aş putea structura-o în 2 părţi:  

1. Faza de negare a sentimentelor lui Abby
2. Deschiderea inimii şi totodată dezlănţuirea lui Abby. 

 Prima parte sinceră să fiu, m-a cam enervat pentru că Abby părea atât de sfiosă şi de pudică încât nici măcar în acelaşi pat nu putea să doarmă cu iubibilul Travis. Apoi, mi-am dat seama imediat că nu este ceea ce vrea să pară o dată cu legarea acelui pariu. *mă tentează mult să pun un citat, dar nu am să o fac, pentru că aş distruge farmecul cărţii* 
Apoi, ca şi cum ar fi avut loc un BOOM imens, Abby cam după prima jumătate a cărţii începe să nu se mai ascundă sub masca aceea de copil pur şi inocent care încearcă să îşi mascheze trecutul şi, după o lungă fază de negare, îşi recunoaşte cu greu sentimentele faţă de Travis. 
Iar el, scumpul de el, este dispus să se schimbe radical pentru ea pentru simplu fapt că s-a îndrăgosit, iar ea nici măcar nu îl ia în seamă. Aici m-a enervat. -.-"
Mă rog, mai spre sfârşit cartea a fost tare simpatică şi bănuiesc că de aceea am rămas atât de plăcut impresionată de carte, pentru cu ultimele 100-150 de pagini au fost cele mai frumoase. 

Mi s-a părut interesant ca prietena cea mai bună a lui Abby să fie înpreună cu prietenul cel mai bun al lui Travis. Că tot suntem la capitolul ăsta, pot să spun că n-am înţeles deloc ce rol au ei în relaţia celor 2 protagonişti. Când îi sprijină unul şi celălalt nu, când invers, când nu îi sprijină niciunul... mă rog. 
A fost scrisă într-un ritm alert şi care te făcea să nu mai vrei să o mai laşi din mână şi practic, eu zielele alea 2 în care am citit-o am stat până la 4-5 dimineaţa să o citesc, chiar dacă eu zilele următoare aveam teze - da, 2 teze în 2 zile consecutive -. Am savurat-o până la ultima virgulă şi parcă tot mai voiam.
O recomand tuturor care vor să citească o poveste de dragoste având în centrul ei un colegiu şi o acţiune... mai puţin întâlnite. Must-read!
Un extras, dacă nu mă înşel, chiar primul capitol, îl găsiţi aici.
Acum, vi-l prezint de Travis Maddox, cel care mi se pare mie mai apropiat cu imaginia din capul meu. Acum, na, nu cred că-i cea mai bună poză a actorului, dar nu ştiu cum îl cheamă ca să caut mai multe poze cu el. :D

Iar aici este frumoasa Melissa Benoist, în varianta mea a lui Abby. :)

Nota: 4.3/5 steluţe 

Îngerul mecanic de Cassandra Clare (vol. 1 din Dispozitive Inferale)

TESSA GRAY, o adolescentă de şaisprezece ani, traversează oceanul pentru a-şi găsi fratele. Destinaţia ei este Anglia, în plină epocă victoriană, dar ceva terifiant o aşteaptă în Lumea de Jos a Londrei, unde vampiri, vrăjitori şi alte creaturi supranaturale bântuie străzile iluminate cu gaz.

Numai vânătorii de umbre, războinici hotărâţi să scape lumea de demoni, menţin cât de cât ordinea în acest haos. Răpită de misterioasele Surori Întunecate, membre ale unei organizaţii secrete numite clubul Pandemonium, Tessa află curând că ea însăşi face parte din Lumea de Jos şi că este posesoarea unui talent rar: puterea de a se transforma, după propria-i voinţă, într-o altă persoană. Însă Magistrul, o figură misterioasă care conduce clubul, nu se va da în lături de la nimic pentru a face ca puterea Tessei să-i aparţină.

Fără prieteni şi hăituită, Tessa se refugiază la vânătorii de umbre de la Institutul din Londra, care jură să-i găsească fratele dacă ea îşi va folosi puterea pentru a-i ajuta. Tessa descoperă că e fascinată, în aceeaşi măsură, de doi prieteni buni: James, a cărui frumuseţe fragilă ascunde un secret mortal, şi Will, cel cu ochi albaştri, ale cărui stări de spirit schimbătoare, alături de o ironie caustică îi ţin pe toţi la distanţă... pe toţi în afară de Tessa. Pe măsură ce căutarea lor îi atrage tot mai adânc în inima unei urzeli oculte care ameninţă să-i distrugă pe vânătorii de umbre, Tessa îşi dă seama că ar putea fi nevoită să aleagă între a-şi salva fratele şi a-şi ajuta noii prieteni să salveze lumea… şi că dragostea poate fi cea mai periculoasă magie.

 Părerea mea:
Cassandra Clare e genială! Felul în care descrie toată acţiunea, în care transpune toate sentimentele unei persoane pe foaia de hârtie, cum te ţine cu sufletul la gură tot mai mult cu fiecare rând citit şi cum reuşeşte să facă cititorii să se îndoiască de deznodământul întregii acţiuni, e ceva ce nu vezi prea des într-o carte. 
O iubesc şi are tot respectul meu pentru asta. 
Mi-a plăcut mult cartea asta pentru că a fost mult mai explicită decât cele din Instrumente mortale şi am aflat, odată cu Tessa, toate particularităţile pe care ea le-a inventat în cele două serii. Îmi pare rău că nu am citit mai întâi seria asta şi apoi IM ca să nu mai fiu nevoită să-mi chinui mintea să înţeleagă totul pe parcurs. Totuşi, tot Instrumente Mortale rămâne seria mea de suflet. :3
Mi-a mai plăcut la nebunie, cu riscul de a mă mai repeta o dată, felul în care a descris toată acţiunea. M-a lăsat fără cuvinte, fără suflare, fără nimic. La final am fost atât de absorbită de toată acţiunea că nu mă puteam concentra prea mult la şcoală, că mintea îmi fugea automat la cum se va termina totul şi abia aşteptam să ajung acasă ca să aflu. 
Le dau un mare plus ultimelor 200 de pagini pentru suspansul şi acţiunea scrise ireproşabil. 
Totuşiii, ce m-a enervat a fost că autoarea nu s-a putut abţine să facă şi în DI un triunghi amoros. De aceea, totul de la capitolul romance prezent în carte mi se pare cam prea tras de păr. Clişee peste clişee, fie a acţiunii pe care o găsim în aproape fiecare carte în care este un triunghi amoros, fie a expresiilor de gen "Will, zise ea. Esti chiar tu acela, Will?" şi a altor ca astea. Btw, chiar dacă unii sunt de parte lui Jem, iar ceilalţi de partea lui Will, eu mă declar în totalitate team Will!
Mi-a plăcut la nebunie citatul pe care l-a tot repetat Will în carte "Pulis et umbra sumus." adică "Suntem pulbere şi umbre.". Mi se pare prea genial.
Ceea ce nu am priceput eu, însă, este de unde şi până unde Will este înger. Într-adevăr, au fost câteva pasaje în carte care mi-au spus clar că Will nu e tocmai vânător de umbre, dar nu am văzut nicăieri confirmarea clară că ar fi înger. În fine... 
Ce m-a mai suprins plăcut este munca colosală pe care a depus-o autoarea pentru a crea atmosfera aia specifică Londrei din era victoriană şi încă odată mă-nclin în faţa ei pentru faptul că a reşit să îi dea un farmec atât de aparte.

"Nu se uita la ea. Privea oraşul, un contur întunecat profilat pe cerul sângeriu. Cupola catedralei St. Petru strălucea în aerul murdar, iar Tamisa curgea la vale, având culoarea unui ceai tare, punctată ici şi colo cu formele negre ale podurilor. Siluete întunecare se mişcau pe malul râului - vagabonzi, care căutau prin mizeria aruncată la mal de fluviu, sperând să găsescă ceva valoros de vânzare."

O recomand tuturor pentru că e o carte excelentă care îmbină extraordinar elemente ale unei ere de mult trecute cu o acţiune ireproşabilă şi un triunghi amoros cu multe întorsături şi răsturnări de situaţii. E un must-read fără discuţii!

Aici este trailerul cărţii:

Acesta este superbul, minunatul, sarcasticul, fermecătorul... Will Herondale:

Tessa nu e nevoie să îmi mai dau cu presupusul pentru că deja apare pe coperta celei de-a treia cărţi şi mi se pare mult prea perfectă. 

Iar Jem este:

Am încercat să aleg şi o serie de citate care mi-au plăcut, m-au impresionat sau m-au amuzat din carte: 

"Fara el era cu adevarat singura pe lume.Nu mai avea pe nimeni altcineva.Nimeni in lume caruia sa ii pese daca traia sau murea.Alteori,oroarea acestui gand ameninta sa o copleseasca si sa o arunce intr-un infinit din care n-avea sa se mai intoarca vreodata.Dac nimanui din lumea intreaga nu-i pasa de tine,oare chiar existi?"

 *mi s-a părut impresionantă toată încrederea şi toată speranţa pe care Tessa şi-a pus-o în fratele său, Nate, iar când el la final s-a dovedit a fi un ticălos îmi venea să îl omor!*

" - Am stapanit multe lucruri in viata mea. Hoinaritul pe strazile Londrei, dansatul cadrilului, arta japoneza de aranjare a florilor, mintitul la sarade, ascunsul starii de betie, incantarea femeilor cu farmecele mele…Vai, nimeni nu mi s-a adresat vreodata cu stapan sau magistru. Si,din pacate…
  - Acum esti beat?"

 *o mică parte din deliciul lui Will. :3 Unul dintre cele mai drăguţe momente din carte, după părerea mea.*

" - In numele Ingerului, e a noua bolgie a Iadului aici…
  - In a noua bolgie a Iadului e frig.

(...)

-Cat despre temperatura din Iad,domnisoara Gray,lasa-ma sa-ti dau un sfat.Tipul chipes care incearca sa te salveze de la o soarta cruda nu se inseala niciodata.Nici chiar cand zice sa cerul este purpuriu si e facut din arici."

" - Intotdeauna trebuie sa fii grijuliu cu cartile, zise Tessa, si cu ceea ce se gaseste in interiorul lor, caci cuvintele ar putea sa ne transforme.
  - Nu sunt convinsa ca m-a transformat vreo carte, spuse Will. Ei bine, exista un volum care promite sa te invete cum sa te transformi intr-o turma de oi…"

*Citatul ăsta nu e deloc ceea ce pare. E dovada clară că Will îşi ascunde sentimentele în spatele sarcasmului şi a umorului negru. Cine a citit cartea ştie de ce spun asta. :D*

" - Tie nu-ti place nimic mult de tot?Si sa nu spui “icrele de stridii “ sau “tenisul pe iarba” sau ceva caraghios.
   - Doamne,zise el mimand groaza,parca m-ar cunoaste de cand lumea."

 "- Dar tu nu esti o doamna, Jessamine…
  - Vai de mine! zise Will. Asemenea adevaruri crude, dimineata devreme, nu fac bine la digestie."

"- Dragut loc in care sa locuiesti, nu? Sa speram ca au mai lasat si altceva in urma in afara de mizerie. Adrese unde sa li se trimita corespondenta, ceva membre desprinse de trup, o prostituata sau doua…

- Mda… Poate, daca suntem norocosi, inca mai putem sa luam sifilis."

 "- E moarta, zise Jem.
  - Esti sigur?… Pai, nu prea-mi raspunde la avansuri, zise el mai vesel decat se simtea, asa ca n-are cum sa nu fie moarta.
  - Sau e o femeie cu gusturi bune si inzestrata cu ratiune."

*am savurat replicile dintre Will şi Jem.. atunci câd Jem nu-l ignora, normal.*

" - Stii , zise Gabriel, intr-o vreme credeam ca am putea fi prieteni, Will.

  - Intr-o vreme credeam ca sunt dihor, zise Will, dar s-a dovedit ca era o iluzie provocata de opiu."

" E in regula sa iubesti pe cineva care nu te iubeste la randul lui,atata timp cat este demn de iubirea ta. Atata timp cat o merita."

*Unul dintre puţinele citate referitoare la dragoste care mi-au plăcut la nebunie!*

Notă: 5/5 steluţe! :3

*E fără îndoială cea mai mare recenzie a mea de până acum şi poate, şi cea mai reuşită. M-am chinuit la ea vreo juma' de zi, iar eu per total sunt mulţumită de ce a ieşit. :D*

Damnare de Lauren Kate ( vol. 1 din Damnare)

Unii îngeri sunt sortiţi căderii! Există ceva dureros de familiar la Daniel Grigori. Misterios şi distant, el îi atrage atenţia Lucindei Price încă din prima ei zi la internatul Sword & Cross, din înăbuşitorul Savannah. Ajunsă aici după ce prietenul ei moare într-un accident misterios, Lucinda, o adolescentă de şaptesprezece ani, se îndrăgosteşte de Daniel, dar descoperă un adevăr incredibil de  tulburător: el este un înger căzut, iar iubirea lor este veche de secole şi sfârşeşte tragic de fiecare dată când se întâlnesc. Într-un decor apăsător şi opresiv, în care îngerii nu se deosebesc de muritori şi unde umbrele veghează ameninţător orice mişcare, povestea lor evocă un romantism diafan şi angelic. Periculos de incitant şi întunecat de romantic, Damnare este un thriller fascinant şi povestea de dragoste supremă.

Părerea mea:
 Una dintre puţinele cărţi care nu mi-au plăcut mai deloc. 

Atunci când citesc o carte, încerc să am o părere cât mai obiectivă despre ea, în ciuda receziilor destul de diverse pe care le citesc înainte de a o începe. Ei, la cartea asta, oricât am încercat eu să am o părere cât de cât obiectivă, m-a enervat de la primul contact al lui Luce cu Daniel.  

"Îşi dădu seama că încă se mai priveau, când Daniel îi zâmbi. Se simţi străbătută de un fior fierbinte şi trebui să se sprijine de bancă. Buzele îi schiţară un zâmbet, şi îl văzu ridicând braţul. Daniel îi arăta degetul mijlociu. Luce gemu şi-şi coborî privirea."

Dăfuq? Cum ai putea, chiar dacă o cunoşti de nu ştiu câte sute de ani, să ii arăţi semnul păcii unei persoane!? Mai ales cuiva pe care pretinzi că o iubesţi...
Ideea e foarte interesantă. El, înger căzut dintr-un rang înalt pentru ea şi ea, predestinată lui o dată la 70 de ani atunci când împlineşte 17 ani. Până aici. Mai departe o ia pe arătură. Că ea trebuie să moară de fiecare după ce el îi spune adevărul sub pretextul că nu poate suporta atâtea informaţii mi s-a părut absurdă.
Ce nu mi-a mai plăcut a fost faptul că povestirea mi s-a părut greoaie, atât de nostalgică încât pe tot parcursul citirii am avut o stare deprimantă şi nu puteam vedea nimic prea liminos. Mi s-a părut aiurea că într-un cadru atât de gri povestea se vrea a fi atât de puternică şi luminoasă.
M-a mai deranjat şi faptul că e genul ăla tipic de poveste - protagonista, o timidă şi jumătare, iar prietena cea mai bună, plină de energie.
Nu ştiu, aş mai avea să vă mai spun, însă nu vreau să arunc prea mult în dizgraţie această carte.
Totuşi, aş putea adăuga un mare plus copeţii care este genială şi faptului că Luce este o iubitoare de înnot. :D
Una peste alta, aş putea spune că a fost o carte cu o idee foarte bună, dar scrisă într-un mod greoi şi forţat care nu mi-a creat nicio stare sufletească mai aparte în afară de o nostalgie deprimantă.
O recomand celor care vor să citească un thriller gotic unde culorile predominante sunt negru şi gri fără excepţie.

Notă: 2,5/5

Oraşul de Sticlă de Cassandra Clare (vol. 3 din Instrumente Mortale)

O nouă senzaţie în universul urban fantasy!

Stranie, întunecată şi sexy!

Seria Instrumente mortale de Cassandra Clare este New York Times Bestseller

• În curând, seria va fi ecranizată, având-o pe Lily Collins în distribuţie
• Stephenie Meyer, autoarea hitului internaţional Amurg, este fan declarat al acestei serii
• Seria este comparată cu celebrele Harry Potter şi Buffy, Spaima vampirilor
• Bijuteriile inspirate de obiectele magice din roman se vând cu succes online

Vremea marilor decizii a sosit!
Seria Instrumente mortale continuă să-i fascineze pe cititorii de urban fantasy cu cel de-al treilea şi mult aşteptatul volum - ORAŞUL DE STICLĂ!

Ameninţaţi de haosul unui război, vânătorii de umbre trebuie să se hotărască dacă vor lupta alături de vampiri, vârcolaci şi celelalte creaturi din Lumea de Jos, sau împotriva lor? Între timp, Jace şi Clary au şi ei de luat o decizie dificilă: să dea sau nu curs iubirii care-i leagă, deşi ştiu prea bine că este o iubire interzisă?

Pentru a-i salva viaţa mamei sale, Clary trebuie să plece în Oraşul de Sticlă, locul de origine al vânătorilor de umbre – chiar dacă asta înseamnă să încalce Legea şi să rişte moartea. Mai grav este că Jace se opune acestui plan, iar Simon este aruncat în închisoare de către vânătorii de umbre, care îşi au bănuielile lor cu privire la acest vampir imun la lumina soarelui. Din fericire, Clary îşi găseşte un aliat — în persoana misteriosului Sebastian, care nutreşte o stranie atracţie faţă de ea. Valentine îşi adună în acest timp o armată de demoni, dar vor reuşi oare locuitorii din Lumea de Jos şi vânătorii de umbre să uite de vrajba dintre ei şi să-şi unească forţele pentru a o înfrânge?

Va putea Clary să-şi folosească puterile pentru a-i ajuta să se salveze – indiferent de preţul pe care va trebui să-l plătească?

Părerea mea:

Cartea asta mi s-a părut cea mai frumoasă dintre toată seria! Nu ştiu cum este Oraşul Îngerilor Căzuţi, pentru că încă nu am citit-o, dar ar trebui să muncească mult ca să îmi scoată ideea asta din minte. 

Mi s-a părut uimitoare aproape din orice unghi aş privi! 

Încă de la începutul cărţii mi-a intrat în suflet cu schimbul ăla de replici dintre Jace şi Sebastian în care fiecare dintre ei îşi etala cunoştinţele în limba... - tobele! - română. Am citit de vreo 5 ori partea aia şi m-am uitat şi în subsolul pagini de vreo 10 ori crezând că traducerea e în română şi atâta tot, da' apoi când am văzut şi m-am convins că scrie "lb. română, în original" sau ceva de genul eram ceva gen "Vaiii! Şi-a mai aminti şi de ţara noastră cineva şi uite că este precizată şi altundeva, nu doar în presa străină de scandal!"

În fine, apoi tot la capitolul Ireproşabil intră şi faptul că în sfârşit facem şi nou cunoştinţă cu preacunoscutul Idris. Cum descrie Clare oraşul privit din ochii lui Clary m-a lăsat fără suflare. Mă aşteptam la un oraş sumbru, luminat doar de lămpile vrăjitoarei, dar ea a descris totul atât de luminat că zici că nici nu s-a auzit de demoni sau de vânători de umbre în oraşul ăla. Ca să nu mai spun că festivitatea de la sfârşit a fost atât de frumoasă şi de emoţionanţă!

Bine, la capitolul emoţionant, întră toată cartea dacă stau bine să mă gândesc şi chiar şi acum, când scriu impresiile mele după peste o lună de la citire, am o senzaţie tare ciudată. 

Nu pot să vă povestesc conţinutul cărţii pentru că aş arunca într-un mod tare nesimţit tot farmecul şi tot misterul cărţii, însă sfârşitul m-a emoţionat până peste cap. Eu nu sunt genul care să fie impresionată uşor de ceva sau să suspine atunci când citeşte o carte, dar Oraşul de Sticlă a reuşit să mă face aproape să plâng când am ajuns la punctul culminant. 

A fost superbă! Aş mai avea să mai scriu încă 1000 de lucruri şi tot nu ar fi de ajuns, dar nu pot să fac postul ăsta atât de kilometric pentru că şi aşa mi se pare că e una dintre cele mai lungi recenzii ale mele de până acum. 

E o carte pe care o pot recomanda fără să stau prea mult pe gânduri tuturor, pentru că are de toate, pentru toate gusturile şi genurile posibile de oameni. *mă simt ca într-o reclamă de-ia disperată în care ăla care vorbeşte nu ştie ce să mai facă pentru a-i cumpăra lumea produsul. :D*

NOTĂ: 5/5

Aici şi trailerul cărţii.

*am şi citate! să îmi recuperez cartea şi le pun! :D*

Oraşul de cenuşă de Cassandra Clare (vol. 2 din Instrumente Mortale)

O nouă senzaţie în universul urban fantasy! 

Clary Fray nu-şi doreşte decât ca viaţa ei să revină la normal.

Dar ce înseamnă normal când eşti vânător de umbre, spintecător de demoni, mama ta se află într-o comă indusă prin magie, şi poţi vedea deodată vârcolaci, vampiri şi spirite ale naturii? Lui Clary i-ar plăcea să petreacă mai mult timp cu prietenul ei cel mai bun, Simon. Dar vânătorii de umbre nu-i dau pace – mai ales frumosul şi enervantul său frate recent regăsit, Jace. Iar singura ei şansă de a-şi ajuta mama este să-l urmărească pe sălbaticul vânător de umbre Valentine, care este probabil smintit, cu siguranţă malefic – să fie acesta chiar tatăl ei? Când şi cel de-al doilea Instrument Mortal este furat, înspăimântătoarea Inchizitoare îl suspectează pe Jace.

Dar este oare Jace gata sa-si tradeze prietenii si sa-si incalce principiile pentru a-si ajuta tatal?

Părerea mea:

Cartea asta mi-a plăcut şi nu mi-a plăcut. 

Încep cu ce nu mi-a plăcut pentru că sunt mai puţine de spus. :D

Nu mă înţelegeţi greşit, cartea este genială, însă au fost şi câteva lucruri care m-au deranjat. 

În primul rând a fost faptul că Jace este frate cu Clary, iar asta m-a enervat la culme pentru că eu îl iubesc pe Jace şi dacă eu nu pot să fiu cu el, atunci măcar Clary să fie. Dar nu, ea a trebuit să se sărute cu Simon, să îi dea şi ăluia speranţe şi să se facă triunghiul ăla amoros atât de enervant. 

În fine, ce nu mi-a mai plăcut a fost că lui Jace i-a mai dispărut sarcasmul şi farmecul absolut irezistibil din primul volum şi asta a mai scăzut niţel cartea în ochii mei. Nu cu mult, da'... 

Acum ce mi-a plăcut. 

Mi-a plăcut în primul rând că a fost acţiune din belşug în carte. Aproape toată cartea a fost presărată de secvenţe care mi-au ţinut sufletul la gură, dar totuşi lectura nu a părut greoaie pentru că, o ştim cu toţii, Clare e as la descris şi la şlefuit acţiuea astfel încât noi, ceilalţi muritori de rând, să o adorăm. 

Un alt plus l-a mai avut în opinia mea şi faptul că s-a accentuat foarte mult relaţia dintre Clary şi Luke. Mi-a plăcut mult cum l-a conturat Clare şi mi-a mai plăcut şi "natura" lui, în contrast cu personalitatea.

Jace, nu are rost să mai spun nimic despre el, şi acum, la o lună după ce am terminat cărţile de citit, tot mai sunt îndrăgostită până peste cap de el. Mi-a plăcut mult dârzenia şi motivaţia pe care a avut-o pe parcursul cărţii, chiar şi faţă de Valentine care nu rata niciun moment să îl atace unde îl doare cel mai tare. 

Una peste alta, Clare a făcut o carte extraordinar de frumoasă, dar care, în comparaţie cu celelalte cărţi, mi s-a părut cea mai plictisitoare.

4,8/5 steluţe.

ANUNŢ

Nu ştiu dacă mi-a urmărit sau nu cineva postarea de pe Praf de aberaţii, însă am spus că am fost într-o dilemă dacă să postez recenziile în continuare aici sau nu.
Încep prin a-mi cere mii se scuze că nu am mai postat de 1000 de ani o recenzie, chiar dacă am citit în ultimul timp destule cărţi, însă şcoala m-a omorât şi pur şi simplu nu am mai avut timp să mă ţin de 2 bloguri concomitent.
Până la urmă m-am hotărât să postez în continuare aici, pentru ca am văzut numărul destul de mare de vizitatori - în ciuda faptului că nu am comentarii mai deloc - şi asta mi-a strâns puţin inima şi nu m-am îndurat să arunc cu piciorul la blogul ăsta pentru că, până la urmă, am muncit aici în egală măsură cât mai muncit şi pe Praf de aberaţii.
În fine, ce voiam să vă mai spun este că voi schimba pe aici una, alta, pentru că nu îmi place sub nicio formă cum arată blogul.
Ce o să mai schimb o să mai fie şi formatul receziilor, dar o să vedeţi voi în ce fel. :D
Mă apuc de azi de treabă pentru că am de scris o groooază de recenzii şi poate voi posta de azi. :D